Chiar dacă tratatul ACTA a fost respins în Parlamentul European,
asta nu înseamnă neapărat că membrii UE vor scăpa de el. Prevederile
sale vor fi incluse într-un nou Tratat Comercial, pe care Europa îl va
semna în curând cu Canada, avertizează Michael Geist, profesor de Drept
la Universitatea Ottawa.
Parlamentul European (PE) a respins pe 4 iulie în mod definitiv
tratatul ACTA, anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană (UE) să
ratifice acest acord internaţional controversat. În spiritul său,
Tratatul Comercial împotriva Produselor Contrafăcute (ACTA) a fost unul
lăudabil, urmărind să lupte împotriva contrabandei cu produse
contrafăcute şi a pirateriei digitale, însă în litera sa, tratatul ar fi
lăsat unor potenţiale abuzuri ale unor companii şi ar fi periclitat
chiar libertate de exprimare, au avertizat criticii tratatului.
Cu toate că au scăpat de ACTA, cetăţenii Uniunii Europene nu trebuie
să răsufle încă uşuraţi, avertizează Michael Geist, profesor de Drept la
Universitatea Ottawa, Canada, pe
blogul său personal.
Potrivit unor documente "scurse" pe internet, politicienii europeni
plănuiască să implementeze prevederile din ACTA într-un nou Tratat
Comercial, de data asta cu Canada, care se apropie de finalul
negocierilor. Potrivit universitarului canadian, CETA (Tratatul
Comercial Canada-Uniunea Europeană) va conţine multe dintre prevederile
ACTA care au generat controverse în ultimul an de zile.
"Se pare că noua strategie a Comisiei Europene este de a folosi CETA
pe post de un nou ACTA, astfel încât Parlamentul European să ajungă să
voteze aceleaşi prevederi pe care tocmai le-a respins sub forma ACTA.
Aceste prevederi vor fi camuflate în textul CETA", scrie Michael Geist.
SURSA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu