Este până la urmă treaba fiecărei naţiuni să stabilească ce-şi doreşte: impozite mai mari, mai mici sau deloc; distribuite uniform, proporţional sau politic. Că ne place sau nu, statul paternalist nu va dispărea nici măcar după criza de acum.
Și totuşi, ceva trebuie să se schimbe – cauza fundamentală, simplă, a tuturor problemelor: deficitul bugetar. Marota politicienilor şi a economiştilor dirijişti şi-a arătat limitele şi este pe cale să îngroape naţiuni, cu totul.
“Este necesar pentru dezvoltare”, spun ei, iar asta sună atât de bine că nimeni nu se mai întreabă exact ce înseamnă asta. Înseamnă că statul îşi asumă postura de antreprenor: se împrumută de un leu de la deja-taxatul sector privat şi îşi închipuie că îl poate înmulţi chiar mai eficient decât cel care a produs leul.
De cele mai multe ori se înşeală, dar îşi asumă asta şi pretinde că de fapt efectele sunt intangibile dar că ele aduc indirect creştere economică. Criza datoriilor suverane, cu deficite cronice, datorii cât un PIB întreg şi dobânzi care nu mai pot fi plătite arată doar că statul s-a înşelat şi că acum e în prag de faliment.
Calculul politic a fost unul meschin: putem mări cheltuielile cu 10-20% peste nivelul încasărilor iar nota de plată o lăsăm pentru mai târziu, când o vor plăti alţii. Calculul economic dă, practic, eroare. În primul rând, povara dobânzilor este inacceptabilă pentru societate, care niciodată n-a pretins că ar avea vreo vocaţie antreprenorială. În al doilea rând, banii “produşi” prin deficit sunt doar mutaţi din zona vie a economiei, cea a riscurilor şi responsabilităţilor, în zona rentelor, a parzitismului şi a sinecurilor. Dacă o companie privată se împrumuta pentru aceleaşi bazaconii şi eşua, ea ar fi dat faliment în linişte şi i s-ar fi executat cât mai mult posibil.
Deficitul bugetar nu este garantat cu nimic – decât cu dreptul suveran al statului de-a încasa impozite de la cetăţeni şi de-a le mări la nevoie. Pe asta s-au bazat creditorii când (uneori de bunăvoie, alteori obligate) au împrumutat statele la dobândă preferenţială şi de asta insistă acum ca garanţia să fie executată.
Iar pentru ca asta să nu se mai întâmple vreodată , trebuie ca bestia – împrumutul curent pentru acoperirea deficitului – să fie ucisă.
sursa
http://www.riscograma.ro/4670/cand-statul-se-imprumuta-tu-esti-gajul/#comments
selectie din comentari
legile economice sunt legi naturale, si nu legi politice.
Aceste foarte valabile legi erau enuntate de Thomas Jefferson atunci cand avertiza ca "cel mai mare pericol vine de la posibilitatea legislatorilor de a cufunda cetatenii in datorii" (…) "Nu trebuie sa-i lasam pe mai marii nostrii sa ne incarce cu datorii perpetuu. Trebuie sa facem alegerea noastra intre economisire si libertate, sau abundenta si servitute.
Dacă un hoţ ar merge din uşă în uşă, jefuind un întreg
cartier, iar apoi s-ar îndrepta către un supermarket din apropiere pentru a-şi
cheltui prada dobândită fraudulos, nu se poate afirma că a produs un beneficiu
economic sau că a realizat un serviciu întregii naţiuni, pe baza prezumpţiei că
banii cheltuiţi de către acesta ,, au stimulat” activitatea supermarketului.
Astfel nici o "investitie" a statului nu poate fi considerata
"crestere econnomica" deoarece intreg capitalul folosit a fost, pur
si simplu deturnat si nu creat. Cu acest mod de gandire trebuie luptat in ziua
de azi de fiecare data cand se propun noi cheltuieli guvernamentale, de parca
banii aceia n-ar proveni (prin jaf) de la oamenii productivi ci de la …mos craciun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu