Citat din Adrian Paunescu

Citat din  Adrian Paunescu
Citat din Adrian Paunescu

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Tragedii pe bandă rulantă: Criza a înmulțit cazurile de sinucidere în Europa

„Guvernul a anihilat orice șansă pentru supraviețuirea mea, care se baza pe o pensie pentru care am plătit 35 de ani, fără ajutorul statului”, scria grecul Dimitris Christoulas (77 de ani) înainte de a se sinucide miercuri dimineață, în centrul Atenei. În două zile, cazul său a făcut înconjurul presei din toată lumea. Christoulas - fost farmacist, fost contribuabil la o uniune monetară care i-a promis bunăstare - devenea astfel un soi de simbol al tragediilor individuale, trăite dincolo de cifrele seci care însoțesc mereu măsurile de austeritate, peste tot în Europa.

Ediția electronică a publicației „The Independent” așază cazul său alături de o tragedie care a lovit familia Mullins, aflată la 1.900 de kilometri distanță, în orașul britanic Bedworth: Mark și Helen și-au luat zilele, după ce vreme îndelungată n-au reușit să-și găsească de muncă.

Numărul cazurilor de suicid a crescut mult în Europa, din 2008 încoace, iar această situație este strâns legată de criza care s-a instalat atunci pe continent, arată cercetătorul David Stuckler, citat de publicația britanică. În 2006, Stuckler prezicea că o nouă criză economică „va crește numărul sinuciderilor în rândul celor mai tineri de 66 de ani”.

„În 2008, numărul sinuciderilor a crescut cu mai puțin de un procent în noile state membre ale UE, dar în cele vechi a ajuns la 7%. În ambele zone însă, cifrele au crescut considerabil din 2009 încoace”, arată el. În Italia, nivelul taxelor s-a ridicat după „epoca Berlusconi”, iar lovitura a fost teribilă: rata raportată a sinuciderilor din motive economice a crescut cu 24,6% între 2008 și 2010, iar tentativele de suicid – cu 20%.
Și în România, cazurile de suicid s-au înmulțit constant în ultimii ani. Dacă în 2007 se înregistraseră 2.705 cazuri, în 2008 s-a ajuns la 2.802 cazuri, în 2009 la 2.953, iar în 2010 – la 3.050, arată un raport publicat anul trecut de Reţeaua de Medicină Legală.

sursa


32 comentarii

Populare acum
Cele mai noi
Cele mai vechi
Cu cele mai multe răspunsuri

Petrisor
1Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Petrisor • 13 ore în urmă

mda exact ce am comentat la articolul cu tigarile ,si apropo gica mare dreptate ai ,aici esti bun cit produci de da domnu si te-ai imbolnavit ai puso

Răspuns
dan
9Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
dan • 1 zi 0 ore în urmă

Beneficiile capitalismului sunt evidente, daca au ajuns sa fura asa mult, ca nici pensiile nu scapa de lacomia imbogatitilor.
Si atentie la pensiile private, caci grecul de mai sus, nu cotizase la sistemul de stat.

1 Răspuns
george
8Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
george • 23 de ore în urmă

POVESTEA MEA ,
CARE POATE FI A TA !
... Mai multe

1 Răspuns
Frank
6Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Frank • 21 de ore în urmă

Haide sa fim sinceri! Asta e capitalismul, asa ceva am vrut! Ce pisici e aia democratia? O himera pentru idiotii multi si un pom de aur pentru cativa care devin din ce in ce mai bogati.
Nu credeti ca e timpul sa gindim un nou tip de societate, in care valoarea primordiala sa fie OMUL, nu... Mai multe

3 Răspunsuri
Tanasuica
3Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Tanasuica • 21 de ore în urmă

ramona
fratilor eu zic sa ne unim si sa ne gandim la o solutie sa dam statu' in judecata pentru viata de mizerie pe care o traim.

3 Răspunsuri
Negrea
6Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Negrea • 23 de ore în urmă

Oare merita???Noi romani ar trebui sa ne sinuciden aproape toti,dar eu cred ca nu se merita.!

1 Răspuns
cavaler
9Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!1
cavaler • 23 de ore în urmă

ideea e sa ne extermine usor si sigur sau repede si sigur naiba sa ii ia dar ideea e sa se scape de noi , ne suprasolicita , stres la maxim, bani asa ca sa nu zici ca nu stiu ce, dar stiti ce sincer va spun ca am ajuns eu unul sa plang comunismul, si va spun si de ce, la ce ma ajuta pe mine ca nu... Mai multe

Răspuns
claemi
4Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
claemi • 21 de ore în urmă

PAI,ESTE UN INTERES AL CELOR BOGATI,SA RAREASCA PE CEI SARACI.LACOMIA LOR NU ARE LIMITE. SOLUTIA IDEALA -ALT SISTEM

1 Răspuns
Marian
5Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!1
Marian • 22 de ore în urmă

#Ana Maria: tu de ce crezi ca majoritatea cercetarilor acum se axeaza pe arme/echipamente de control al multimilor,de razboi urban?Ptr ca hotii astia care ne fura viata si-au dat seama ca multi nu vor alege sa-si puna capat zilelor,ci vor merge pe principiul"decat sa planga mama mai bine sa planga... Mai multe

Răspuns
cantor s
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
cantor s • 19 ore în urmă

rusine sistemului, capitalism plus oameni care stau o perioada la conduceri si pe urma dispar iar pe urma vin altii si tot asa

Răspuns
Dorel Aurel
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Dorel Aurel • 19 ore în urmă

Vă rog nu vă mai sinucideţi. Nu rezolvaţi nimic. Dacă totuşi nu puteţi renunţa, căutaţi vinovaţii, analizaţi , şi luaţi 1-2...cu voi. În felul acesta reduceţi mediocrităţile mafiote ce ne conduc. Sînt o mulţime de soluţii contra tuturor crizelor dar afectează "javrele" la buzunar: IMPOZITUL... Mai multe

Răspuns
Nykola
3Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Nykola • 22 de ore în urmă

Eu il compatimesc, sincer pe grec si ai spun sa ai fie tarana usoara,ei greci au avut si au un sistem de pensionare foarte lejer si nu e controlat de stat si nici de vriun minister ci numai de companiile de colectare a banilor si protectie a batranilor.Pentru romani eu ami doresc sa se schimbe... Mai multe

Răspuns
Dorina
1Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Dorina • 4 ore în urmă

eu nu inteleg treaba cu criza cu 20 de ani in urma nu se pomenea de criza acum unde sunt banii au venit extraterestrii si ia-u luat si de ce e criza numai pentru unii si banii celor bogati unde sunt s-au pe lumea asta numai ei muncesc ?sunt multe intrebari legate de criza dar nimeni nu da... Mai multe

Răspuns
Dumitrescu
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Dumitrescu • 6 ore în urmă

guvernul romaniei ar trebui sa rezolve situatia grea din tara sau ar trebui din nou un 1907 . pacat ca gandesc asa dar nu se mai poate

Răspuns
Constantin
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!2
Constantin • 21 de ore în urmă

Lenesii -voi nu, va rog frumos sa nu cumva sa va atingeti de MUNCA ...
ca nu mai scapati de ea,eu asa am patit,mai bine asteptati ca puisorii cu gura deschisa
ca sa vina un GUVERN sa va bage in gurita ...noi astilanti care suntem harnici il rugam... Mai multe

2 Răspunsuri
Florica C
1Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!1
Florica C • 4 ore în urmă

ATENTIA care se naste din ochi este putere ,ea vine din interior , schimbadu-ne fiecare dintre noi putem schimba lumea ,lumea este fiecare dintre noi ,trebuie sa fim constienti de valoarea vietii si sa protejam natura si mediul , sa ne protejam intre noi ,cea mai mare greseala este sa distrugem... Mai multe

1 Răspuns
claudiu
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!1
claudiu • 8 ore în urmă

asta vor masonii,sinucideri in masa sa se reduca numarul populatiei de pe Terra,asa nu trebuie sa porneasca un nou razboi pentru a reduce populatia!

Răspuns
mirica
2Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!2
mirica • 20 de ore în urmă

Pentru ca suntema manaetati la camatarii rusi conform stirilor Antena 3 propun pana se hotareste boul asta numit conducator ca fisa Elna basescu impreuna cu prietenele ei dragi si prietenii ei dragi sa fie garantie la camatari pana se rezolva chestiunea. Si vor fi tratati conform legii lor. Nu se... Mai multe

Răspuns
Calin
0Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
Calin • 52 de minute în urmă

tot m-ai bine sistemul comunist

Răspuns
dumitru m
0Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!Autentificaţi-vă pentru a face evaluări!0
dumitru m • 1 oră 40 de minute în urmă

Mat 6:30-34 Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele :)) Omul e gol,unii cauta sa fie bogati,unii plang ca stiu ,ca nu bogatia le aduce fericirea,altii cauta tineretea fara batranete,sa descopere leacul pt cancer,sa salveze Planeta,balenele ..Toate bune :)dar omul uita ca e trecator ... Mai multe

Răspuns

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu